soro...

Stalcite doruri de moarte se deshuma teatral prin veacuri de somn. pangarit in credinta concep un taram zanatec si zalud, pierdut si regasit, furtunos, morbid. revin mereu cu dihanii urat prefatate , mocirloase si destrabalate avanturi scriitoricesti, imbinate cu ritualuri stalcite de fraze nenorocite...surorii mele de tagada, moarte-o, te ti dupa cortinele nesomnului si imi provoci prin platitudine fericirea; nu razbesc sa-ti dau drumul atunci cand imi faci poftele toate si nu pot sa alung ce drag mi-e mai mult pe lume feminitate dezgolita de prejudecati ce esti, moarte-o! te privesc fascinat din afundul constiintei mele crispate, limitate in complexe sucite... nu vreau sa te inlatur din simturi, caci mi-as despica sperantele in naluciri, m-as transforma imediat in diabolic context. imi refaci nalucirile, le dai un sens, le daruiesti veridicul drag cu care ma incolacesc, cu care ma incolacesti, cu care te incolacesc de fiecare data cand ne intalnim doar tu si eu...delirul imi asupreste subconstientul... tristetea se revarsa normal asupra-mi tot mai intens, mai real, mai plapand ma compui, ma recompui pana cand ajung ceea ce n-am fost niciodata. devin real. ma regasesc in palpitatii interioare, de genul frustrarilor tarzii ale orei, ma prabusesc din temeliile care nu au existat niciodata, devin tacut si morbid, fericit in trairi intense, in bunavointa draga mea companioana nocturna...ma las in voia ta, sa-mi faci eul etern...

Sufocare

M-ar face fericit o lume noua, in care moartea sa fie surprinsa de noi, sa fie patrunsa de goluri si fericirea sa fie legata de eliberarea cuvantului sfant ce se rostogoleste peste sufletele mortilor dubiosi. Moartea sa ma cuprinda in bratele ei mi-as dori, sa ma alinte cu blandetea si frumusetea ei, sa-mi sopteasca gandurile, sa-mi intensifice simtirile pagane, sa ramana in mine doar goluri si umbre; sa palpite murmurul tristetilor. M-ar face fericit cu adevarat insasi sensul mortii cu darul ei nesfarsit de uman pe care astept sa-l primesc neaparat, sa-mi deschida portile infinitului si sa-mi striveasca suferintele...

Ningand

Sarmanii stateau in spatele unei cozi de neuitat si peste ei ningea, iar albul se asternuse peste sperantele lor graitoare. Nu vor sti niciodata ca totul se preface in mocirla, in cele mai nebanuite doruri...chiar si gandul intunecat al mortii va ninge cu surasuri iar somnul va fi in veci tulburat...

Siguranta

Nimic din ce-ti ofera siguranta nu iti place, iar ceea ce iti ofera cu atat mai mult nu...Ciudati, patrundem in viata, asa si iesim; ne pierdem zilele cu lucruri neimportante si suntem surprinsi de ipocrizie. Moartea isi face loc printre noi, desi nu ma gandiesc niciodata ca imi va fi chiar mie partasa la dezintegrare...

Dezordine intelectuala...dick intelectuala!!!!

N-am mai scris de ceva timp. Prea bine. Cica am fost in sesiune. Oricum a trecut, dar nu asta e important.
Imi scapa lucrurile cu adevarat importante pe care de fapt omit sa le fac, sa le percep, sa mi le integrez personalitatii mele. "Vai mie vai, dar ce patetic si romantios sunteti, pacat...". Cu siguranta ca realitatea dezvaluie unele adevaruri. Cum ar fi astea. Asa este. As putea fi mai incisiv, mai mizerabil, mai neinflacarat, mai nepretentios, neimpuslsiv...as putea fi mai...mai nu cred ca. N-as putea fi.
Cand luna se rasfrange in subconstient iti pierzi identitatea. Iti masacrezi eul. Te [refaci intr-o gloaba a uitarii. Scrisul este terapeutic si neimportant...nu este valoros si original...niciodata. Lupii mor, mor de o voiosie exagerbata si neimplinita a egoismului lor. Iata lupul din mine... Iata feericul ce se zbate sa nu mai straluceasca decat in intunericul inconstientului pentru a nu deranja. Simtirile isi fac nesabuit, orgiastic intamplarile in abuz...Se prefac in conditionari ale egoismului, ale personajelor stralucite ce straluces dupa...moarte. Obsedat de reverii ma innec in visuri. Ma surprind in chestii de genul unor russian comunist party-uri, in jenante coexistente patetice discursive. Ma plang, ma plang, ma plang de trei ori cand juramintele insumate prietenului calugar se dizolva zi de zi. Isi fac aparitia tot felul de introspectii nelalocul lor si...mi-e frica de nebunie. Mi-e frica de multe. De patetism in special. Am I? Noraml ca da. Patetic din strafundurile constientului, subconstientului si inconstinetului prefac obiectul zilelor cotidiene in tragic, prefac somnul in interminabile lamentari patetice si... binenteles romantioase. Ca da frate, asa-s eu! Da nu ma mandresc cu asta. Da nici nu lucrez pentru a improviza, imbunatati sau reabilita teribila greseala de personalitate. Genetica sau dobandite ea imi bantuie sufletul, spiritul si le sfasie pe amandou, din mine ramanand...doar eu...trupul...nimicul!
Frate Eminescolog ma fac! Ai vreo problema cu Misu'?!. Futu-ti alcolu' din cap. Ma' limitarea nu are limite. Te intreci in limitele tale si incerci sa le adancesti, sa le iei in profunzime ca si cum ar fi...adevarate. Futu-ti zeii tai...sa-ti fut!
Iti imagineaza un drum necioplit de pietre, futurist pan' la urma...ca asa cere abstractul..revenire la origini, acolo ajungem fa'...sa-ti raspund si tie. Sa stii sa nu ma maoi freci la cap cu limitele tale, cu prejudecatile tale, cu prostiile tale!
Ma limitez la a fi patetic si romantios. Haleluja! De doua ori, de mai multe ori daca trebuie, daca simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare da mai departe ceva din tine...fa ceva mo...nu ma lasa sa mor! Cica ti-ar pasa?! Nu prea cred oricum imi e sila de mine, de patetismul asta, si de normal personalitatea patetica pe care o cultiv, o idolatrizez. Sunt sigur ca nu intelegi, nu vei intelege niciodata de ce lupii mor de foame! De ce sunt tampi la cap ma...de ce se privesc si de ce foamea de lup ii dizolva ca specie abstracta binenteles. Ma uit des in oglinda, sunt egoist, sunt miroblolant in idei, sun bombastic, sunt de neconceput pentru cineva asa ca tine fa'...asa intelectual. Mi scuzi, jur! Ma gandesc de multe ori ca lumea din jurul meu e facuta ca sa-mi faca mie greata si nu-mi pare nimic interesant in a privi fapturi nelalocul lor care nu stiu nici macar ce inseamna sa traiesti sau sa nu traiesti! Gandurile sunt originile tragediilor cotidiene...asa ca bashti...fuga, fugutza la mamica si te pisa pe tine! Fie-ti frica de scarbele alea care se drogheaza in baie si se pisa pe ele de ras- si nu de mine, ca nu-mi tai venele prea des si nici nu-mi droghez decat intelectul, cica, prin juraminte strambe, prin chestii colaterale, prin zambete inchipuite- si-apoi normal ca-mi dau in cap sa-si faca siesta...ca-i fain.
Primele optiuni ale travaliuliu sunt interminabile, nu si cand traiesti in dick...Romania!