Cel mai mult imi place sa barfesc

Dupa cum ziceam. Cel mai mut imi place sa barfesc. Da nu asa...de voie, de nevoie. O fac din pasiune. Servici n-am. Hobby-uri n-am. Ocupatie nici nu fel. Singura mea pasiune este sa barfesc si nu oricum. Imi place sa inventez lucruri despre alte persoane, sa le urmaresc toata ziua, sa distorsionez ce mi-au zis unii, altora, ca altfel n-ar mai avea farmec nu? Toata ziua mi-o petrec barfind despre altii, mai ales despre aia de la televizor. Care,cu cine, cand, unde, in ce fel, de ce nu ma prea intereseaza. Pur si simplu ma fascineaza... Poate ai auzi de aia ca...Daca si pe tine te fascineaza tot atat de mult ca si pe mine sa barfesti, astept cu nerabdare sa ne intalnim...

Expectantele cititorului( din voi)?

Ma intreb din ce in ce mai mult care sunt expectantele cititorului(din voi) in ceea ce priveste o carte? Cum alegi din miile de carti aflate intr-o librarie si cum decizi sa cumperi una dintre ele? Mai concret ce ati vrea sa aiba sau sa nu aiba o carte intr'ansa, cum sa fie sau despre ce sa fie, cum sa fie scrisa sau cum sa nu fie scrisa? Asta ma roade cel mai mult...Cred ca cel mai mult mi-as deschide o cafenea pe blog insa nu cred ca se poate...desi o cafea in fata fiecarui monitor poate ar insemna asta.

To be continued

Am crezut ca pot sa invat sa scriu. Am invatat, apoi am crezut, apoi am crezut ca pot sa invat sa scriu. Apoi am inceput sa invat mai mult, sa cred mai putin si sa nu mai scriu deloc.
Parea inutil. Stiam ca situatia va degenera intr-o discutire mortuara si plictisitoare, ca si cand n-as mai fi participat niciodata la vreo conferinta de genul acelora de la prima mea intalnire cu editorul viitoare mele carti inca nescrise, insa care era un success rasunator, atat in mintea mea, cat si in mintea publicatiei aceleia. Un singur articol mai indraznet ma si facut sa-mi fiu dator sa scriu si altele desi simteam ca pot fi mai mult decat atat. Trebuia sa fi fost scriitor ori pamfletar communist, de parka toate prostiile propagadistice n-ar fi vazut lumina tiparului niciodata. Aplaudam frenetic la fiecare pastila a oricarui trubadur, chiar daca eu eram acela, din cadrul cercului deformat pe care il creasem impreuna cu alti doi scriitori ca si mine. Bani tot nu aveam. Minute in sir am cautat prin miile de buzunare ale camasii mele roz pe care o purtam cu o mandrie nejustificata uneori, chiar daca se intampla sa o patez cu vreun sos de legume aproape gustos la restaurantul acela cu preturi bunicele din cartier cand eram si mai mandru de mine. Si scoate-I de unde nu-s. Portofelul l-oi fi lasat in masina sau pe patul de catifea, nou nout, cumparat de la un prieten, unu nespalat de facea tot timpul pe bussines-man-ul cochet si atent, care era insa intotdeauna tradat de mirosul de carne stricata care umbla dupa el. Nu ca nu avea cu ce sa se trateze, insa pur si simplu nu avea nari prea bune sa miroase sau s-o fi obisnuit sa fie un cotoi nespalat.

soro...

Stalcite doruri de moarte se deshuma teatral prin veacuri de somn. pangarit in credinta concep un taram zanatec si zalud, pierdut si regasit, furtunos, morbid. revin mereu cu dihanii urat prefatate , mocirloase si destrabalate avanturi scriitoricesti, imbinate cu ritualuri stalcite de fraze nenorocite...surorii mele de tagada, moarte-o, te ti dupa cortinele nesomnului si imi provoci prin platitudine fericirea; nu razbesc sa-ti dau drumul atunci cand imi faci poftele toate si nu pot sa alung ce drag mi-e mai mult pe lume feminitate dezgolita de prejudecati ce esti, moarte-o! te privesc fascinat din afundul constiintei mele crispate, limitate in complexe sucite... nu vreau sa te inlatur din simturi, caci mi-as despica sperantele in naluciri, m-as transforma imediat in diabolic context. imi refaci nalucirile, le dai un sens, le daruiesti veridicul drag cu care ma incolacesc, cu care ma incolacesti, cu care te incolacesc de fiecare data cand ne intalnim doar tu si eu...delirul imi asupreste subconstientul... tristetea se revarsa normal asupra-mi tot mai intens, mai real, mai plapand ma compui, ma recompui pana cand ajung ceea ce n-am fost niciodata. devin real. ma regasesc in palpitatii interioare, de genul frustrarilor tarzii ale orei, ma prabusesc din temeliile care nu au existat niciodata, devin tacut si morbid, fericit in trairi intense, in bunavointa draga mea companioana nocturna...ma las in voia ta, sa-mi faci eul etern...

Sufocare

M-ar face fericit o lume noua, in care moartea sa fie surprinsa de noi, sa fie patrunsa de goluri si fericirea sa fie legata de eliberarea cuvantului sfant ce se rostogoleste peste sufletele mortilor dubiosi. Moartea sa ma cuprinda in bratele ei mi-as dori, sa ma alinte cu blandetea si frumusetea ei, sa-mi sopteasca gandurile, sa-mi intensifice simtirile pagane, sa ramana in mine doar goluri si umbre; sa palpite murmurul tristetilor. M-ar face fericit cu adevarat insasi sensul mortii cu darul ei nesfarsit de uman pe care astept sa-l primesc neaparat, sa-mi deschida portile infinitului si sa-mi striveasca suferintele...